Am tot vorbit despre garaje metalice și despre cum să optimzăm spațiul în interiorul garajului metalic pentru apentru vara, dar astăzi dorim să vă spunem câteva lucruri despre cum să mențineți o temperatură confortabilă în garaj pe timpul verii. Pentru că știm cu toții cât de tare poate încălzi soarele acel metal, nu?
Și, haideți să recunoaștem, cei mai mulți proprietari de auto care caută să-și construiască un garaj întreabă retoric, atunci când aud de garaje metalice – dar vara ce faci când se încinge tabla aia?
Primul sfat pe care vi-l dăm, și cel mai simplu de aplicat, este să deschideți ușa garajului. Deschiderea ușii garajului poate face o mare diferență în circulația aerului și în răcirea temperaturii. Bineînțeles, asta dacă avem condiții de securitate potrivite și nu lăsăm nesupravegheate lucrurile valoroase din garaj.
Da, aceasta funcționează dacă garajul metalic este construit pe proprietatea noastră îngrădită, acolo unde putem lăsa ușa deschisă la garaj, acesta transformându-se într-un spațiu în care temperatura este cea de afară.
Un alt truc care a funcționat pentru alți proprietari a fost instalarea unui ventilator de plafon. Ventilatoarele de plafon sunt ușor de instalat și nu costă o avere, dar efectul lor de răcire este semnificativ. În plus, circula aerul în întregul spațiu, ceea ce ajută la menținerea unei temperaturi uniforme.
Bineînțeles, instalați acest ventilator doar cu specialiști, electricieni, care izolează corespunzător lucrarea după ce o racordează așa cum trebuie la rețea.
Mai departe, izolarea garajului poate juca un rol important în păstrarea temperaturii sub control. Aici avem de-a face cu un pic mai multă muncă și poate cu ceva mai mulți bani, dar rezultatele merită efortul. Materialele de izolație pot ajuta la blocarea căldurii în timpul verii și la păstrarea căldurii în timpul iernii. Pentru că, nu-i așa, iarna nu-i ca vara.
Dacă vrei să mergi un pas mai departe și să investești într-o soluție de durată, poți lua în considerare instalarea unui aparat de aer condiționat portabil. Acesta poate răci rapid și eficient garajul, însă e bine să știi că va adăuga la facturile de energie electrică. Mai mult, atunci când nu este absolut necesar un aer condiționat, în situația în care nu petreceți timp în acel spațiu sau nu v-ați amenajat un colț creativ acolo, un aer condiționat portabil nu este deloc necesar.
În final, nu uitați de umbrire. Dacă garajul vostru este în directa rază a soarelui, un copac sădit în direcția respectivă, dacă permite spațiul exterior, adaugă un plus de răcoare spațiului interior. Sau, dacă gândiți acest lucru de la bun început, plasați garajul undeva unde să poată fi adăpostit de razele directe ale soarelui, fie de un gard mai înalt sau după copacii care deja asigură umbră proprietății.
Deci, cu câteva schimbări și cu puțină planificare, putem face ca garajul metalic să fie mai confortabil în zilele toride de vară. Și ce poate fi mai bun decât să lucrezi într-un garaj răcoros, în timp ce afară soarele arde cu toată puterea?
Haideți să ne pregătim garajele pentru vară și să ne bucurăm de soare în cel mai răcoros mod posibil!